Feeds:
Posts
Comments

Au trecut aproape 10 ani de când nu mai participasem la un concert Phoenix, mai precis cel despre care scrisesem aici. Între timp am mai fost şi eu plecată, ca tot românul, prin străinătate, plus alte treburi… Cum am scris atunci, aşteptam cât mai curând următorul concert… au trecut aproape 10 ani, dar a meritat aşteptarea!

Sâmbăta aceasta, pe 10 februarie, a fost o sincronicitate fericită: să fiu acasă şi să cânte Phoenix! Văzusem şi eu, cu câteva săptămâni în urmă, un anunţ pe facebook cu privire la concert, apoi am aflat că e un întreg turneu, din care primul concert la Iaşi… Ce privilegiu, să înceapă aici, la Iaşi, turneul! Şi ce frumos sună, SintezaAnotimpurileRapsodia 1 a lui George Enescu… O descriere foarte frumoasă a evenimentului… Aşa ceva nu trebuie ratat!, m-am gândit… E drept, preţul biletului nu mi s-a părut foarte accesibil, dar pentru Phoenix…

Am aşteptat şi eu, ca mulţi alţii, ultimul moment pentru a-mi cumpăra bilet… Cu o zi înainte de concert, online, mai era liberă cam jumătate de sală… A şi spus Nicu Covaci, o dată urcat pe scenă, că ne mulţumeşte tuturor c-am venit şi că până la urmă am umplut sala… De ce nu s-au vândut mai din timp biletele, nu pot să ştiu, decât să-mi dau cu părerea… Poate tehnologia… poate e mai uşor să iei bilet direct de la intrare… În orice caz, la concert sala a fost aproape plină, mai rămăseseră doar câte-un loc-două libere pe ici pe colo…

În deschidere au cântat Iron Cross, trupă tânără din Iaşi… Au sunat bine, iar despre ei spun doar atât: respect! Apoi… au urcat pe scenă Phoenix… Au fost ceva probleme tehnice din când în când, Nicu Covaci, de exemplu, nu prea s-a auzit uneori, dar per ansamblu a fost destul de bine…

Când l-am văzut prima oară, sâmbăta asta, pe Nicu Covaci, m-am gândit că era neschimbat, că arăta la fel cum arăta şi ultima oară când îl văzusem, adică foarte bine… Parcă timpul ar fi stat în loc. Nici bine n-au început să cânte… am rămas fără cuvinte… Prea frumos… prea frumos pentru a putea fi descris în cuvinte… Trebuie să fi fost acolo, să fi trăit, simţit, auzit… Dar mai aveţi şansa, turneul abia a început!

Din repertoriu (posibil să greşesc un pic ordinea şi nici nu voi menţiona tot, vă las să descoperiţi singuri la concertele care vor urma): Rapsodia Română (evident, nu putea lipsi), intercalată de Anotimpuri, într-o ordine firească… PaparudaVaraToamna… A urmat apoi Anotimpul 5, una dintre piesele mele preferate (căreia i-am făcut şi „videoclip”, pe care îl puteţi vedea aici)… Un prieten, care stătea în faţa mea, se ridicase deja în picioare cu câteva piese înainte, dar la Anotimpul 5 m-am ridicat şi eu, graţie unei doamne mai din faţă care se tot foia şi-mi distrăgea atenţia… M-am ridicat să pot vedea şi auzi mai bine şi m-am dus un pic mai încolo, pe lateral, să nu-i deranjez pe cei din spate… Se auzea şi se vedea mult mai bine, într-adevăr, cu mai puţine interferenţe… După Anotimpul 5 a venit şi Iarna, a fost Nunta… apoi am pierdut şirul…

S-au mai ridicat şi alte persoane şi au venit pe lateral, fie să danseze, fie pur şi simplu să stea şi să privească… Chiar eram curioasă când o să se ridice toată sala în picioare, aşa cum se petrecuse la alte concerte Phoenix…

Deja concertul şi atmosfera erau de nedescris, mult prea frumoase… iar Nicu Covaci ne-a anunţat că abia atunci urma „crema”… Deja era atât de frumos… iar ce-a urmat a fost, într-adevăr, şi mai frumos… Eu una nu m-am mai aşezat înapoi pe scaun… parţial şi din solidaritate cu membrii trupei, care oricum nu au stat nici ei pe scaune…

Un moment emoţionant, cel puţin pentru mine, a fost atunci când Nicu Covaci ne-a reamintit că ei iubesc haiducii… Dar cine nu-i iubeşte?!? … (sunt şi care nu-i iubesc, bineînţeles…) Ne-a explicat ce erau haiducii şi ce făceau ei, căci erau şi copii în sală… Apoi ne-a spus cam aşa, Ia să vedem noi ce se petrece noaptea, în pădure… şi a urmat… În pădurea de la strungă… Fiecare piesă a creat o atmosferă aparte, dar Strunga s-a remarcat într-un fel anume…

Costin Adam, noua voce a trupei Phoenix („nouă” de prin 2014, cam aşa), chiar m-a surprins într-un mod plăcut… Sună foarte bine live şi chiar se potriveşte cu stilul Phoenix! Chiar are voce de… haiduc… O altă surpriză foarte frumoasă a fost şi este violonista, Lavinia Sateanu, care efectiv a încins atmosfera… Cum a spus Nicu Covaci, Phoenix are în componenţă pe cei mai buni dintre cei mai buni… Total de acord!

Un alt moment emoţionant a fost În umbra marelui URSS… De câte ori nu mi-au venit în minte aceste versuri, Stau singur şi mă-ntreb,/ De ce-am plecat de-acasă?, în ultimii 10 ani… Am fost uimită să constat că mi-am amintit toate versurile pe care le ştiam cândva… Am cântat şi eu cu ei… Au fost iarăşi fragmente din George Enescu, intercalate cu melodii Phoenix, iar vioara a sunat de fiecare dată atât de bine!!! Chiar mi-a atins sufletul într-un mod profund (ador vioara, cine mă cunoaşte deja ştie aceasta)…

Phoenix chiar au făcut spectacol, într-un mod profesionist… deşi au ridicat toată sala în picioare abia la final, înainte de ultima piesă, care nu putea fi decât Invocaţie: Fie să renască numai cel ce har/ are de-a renaşte curăţit prin jar…

M-aş fi aşteptat la mai multe bis-uri, sincer, ca în alţi ani… dar poate între timp s-au mai schimbat obiceiurile pe la concerte… De această dată publicul s-a cam grăbit să plece… Au fost, ce-i drept, şi foarte mulţi spectatori „mai în vârstă”, dar şi tineri, copii… La coadă la autografe am văzut chiar mulţi copii, veniţi împreună cu părinţii… iar asta m-a bucurat foarte mult! A întinerit formaţia Phoenix, a întinerit şi publicul… Cum altfel?

Singura mea „dezamăgire”, dacă e să-i zicem aşa, de la acest concert, a fost că abia foarte târziu s-a ridicat toată sala în picioare, abia la final… I-am şi zis unui prieten, care era în preajma mea, Abia acum?… M-am tot gândit înainte de concert dacă de data asta chiar se va sta pe scaune sau nu… Bine că măcar la final s-a ridicat toată sala… La ultima piesă, cu toată sala în picioare, mi-am permis şi eu să dau din pleată sănătos, spre surprinderea/uimirea/stupoarea unora dintre vecinii din public… (ei, au trecut anii, a mai crescut şi pleata…) După ultima piesă au urmat aplauze… şi cam atât… Sala s-a golit destul de repede, şi, din nou spre uimirea mea, nici la culise nu era mare înghesuială… M-am dus în culise pentru a schimba câteva vorbe cu membrii trupei şi pentru câteva poze… M-am bucurat să găsesc nişte oameni frumoşi, cu suflet „mare, bun şi cald”…

Nici de data aceasta nu am avut la mine camera foto, aşa că… nu am făcut poze la concert. Un amănunt pe care l-am remarcat de cum am intrat în sală şi care mi-a plăcut foarte mult: banner-ul cu lup dacic, de pe scenă, absolut superb!!! Chiar merita o fotografie bună, dar cum am cam rămas în urmă cu tehnologia (am aceeaşi cameră foto pe care o aveam şi acum 10 ani), poate îi face careva o fotografie profesionistă şi o distribuie pe internet. Mulţumesc anticipat cui va face acest gest!

A fost o onoare să particip la un asemenea concert… şi sper să mai am astfel de ocazii minunate! 55 ani de existenţă Phoenix… mai bine de jumătate de secol…

Advertisements

Până în data de 23 aprilie a.c. poate fi vizitată, la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, expoziţia Aurul şi argintul antic al României. Expoziţia reuneşte piese din colecţiile mai multor muzee din ţară, dintre care amintim doar câteva: Muzeul Naţional de Istorie a României, din Bucureşti, Complexul Muzeal Naţional „Moldova”, din Iaşi, Muzeul Regiunii Porţilor de Fier, din Drobeta Turnu Severin, Muzeul Naţional Brukenthal, din Sibiu, Muzeul Bucovinei, din Suceava, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, din Piatra Neamţ.

Pentru că văzusem deja faimoasele brăţări dacice din aur, aduse la Muzeul Unirii din Iaşi, în urmă cu mai mulţi ani, precum şi minunatele piese din aur şi argint expuse la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, mi-am dorit foarte mult să le revăd reunite într-o colecţie îmbogăţită. Aşa că am depus un mic efort şi am făcut drumul până la Bârlad.

Bârladul este un oraş foarte frumos, are cel puţin două parcuri superbe, parcul situat chiar în spatele Muzeului „Vasile Pârvan” şi, desigur, Grădina Publică. Tot în Bârlad mai pot fi admirate şi o mulţime de fete frumoase, unele mai frumoase ca altele…

Am ajuns de dimineaţă în Bârlad şi am luat autobuzul 1, din dreptul gării, până în centrul oraşului, unde se află şi Muzeul „Vasile Pârvan”. Mă gândeam să fac şi fotografii la expoziţie, dar taxa foto fiind de 10 lei pentru doar jumătate de oră, am zis să studiez mai întâi expoziţia şi să iau ulterior decizia de a plăti sau nu taxa foto, ştiind deja exact ce aş fi avut de fotografiat. Dezobişnuită fiind de a călători dis-de-dimineaţă, după ce am studiat exponatele din prima încăpere, deja începusem să resimt oboseala… Am mai parcurs aşa câteva săli până când, deodată, m-am trezit în faţa unui panou mare cât un perete, unde era descris cu lux de amănunte şi cu imagini exemplificative, atât procesul de extracţie al aurului, cât şi cel de prelucrare a sa. Am început prin a citi plină de entuziasm câteva citate din scrierile antice. Redau în cele ce urmează versurile care m-au impresionat profund şi care mi-au alungat instantaneu orice stare de oboseală:

O, Inimosule Hefaistos, puternic foc neistovit,

Strălucitoare pară, daimon ce luminează omenirea,

Tu, făclier cu braţul tare, nemuritorul făurar,

Meşteşugita lumii parte, desăvârşitu-i element,

Cel care mistuie, supune, întrece şi înghite totul!

(…)

Tu eşti acasă pretutindeni, în orice ţară sau cetate

Şi omenescul trup ţi-e vatră, o, zeu voinic şi înzestrat!

(Către Hefaistos, Imn Orfic)

De departe, cel mai mult m-a impresionat respectivul panou, din care am aflat lucruri noi şi fascinante. În mod special, în vitrine nu puteam vedea şi reversul unor exponate, însă pe panou erau imagini exemplificative cu ambele părţi ale unora dintre piesele expuse, lucru care m-a bucurat foarte mult!

De data aceasta nu am mai făcut fotografii, întrucât deja aveam fotografiate, din ocaziile precedente, piesele mele preferate din expoziţie, pe care deja le admirasem la alte muzee din ţară. După aproape 4 ore de vizită a expoziţiei am plecat cu o plăcută impresie şi cu dorinţa de a o revedea cu o următoare ocazie…

Dacă vreţi să vă faceţi cât de cât o idee despre exponate, filmuleţul de pe site-ul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad este destul de bun:

Vă recomand cu încredere să vizitaţi atât Bârladul, cât şi această minunată expoziţie!

În urmă cu câteva zile s-a stins din viaţă Gabriel Mafa, cunoscut sub pseudonimul Negru, printre altele liderul trupei timişorene de black metal Negură Bunget. Plecarea lui din lumea aceasta a fost o veste neaşteptată, cu totul neaşteptată, poate pentru mulţi… printre care se numără şi subsemnata.

Simt nevoia să fac o scurtă incursiune în trecut cu această ocazie… şi să aduc astfel şi un mic omagiu celui care a fost Negru, pe numele lui Gabriel Mafa, din Negură Bunget, una dintre cele mai reprezentative trupe ale metalului românesc.

Zilele acestea m-a apucat nostalgia… şi, delectându-mă cu momente frumoase, importante, din trecutul meu, am constatat cum că concertele Negură Bunget au marcat şi ele nişte frumoase puncte de reper… În cele ce urmează voi avea în vedere respectivele repere.

În primul rând, unul dintre primele articole scrise de mine şi publicate în suplimentul ziarului Monitorul adolescenţilor avea ca temă un concert Negură Bunget ce tocmai avusese loc. Articolul poate fi citit aici.

A urmat la scurt timp una dintre cele mai frumoase şi mai palpitante perioade din viaţa mea: studenţia! Constat acum cu uimire că atât începutul, cât şi finalul studenţiei mi-au fost „marcate” de câte un concert Negură Bunget… întocmai precum în ritmurile Naturii, unde fiecare început e un sfârşit şi fiecare sfârşit e un nou început…

Îmi amintesc cu încântare de luna noiembrie a anului 2006… mă aflam la început de drum, într-un loc cu totul nou pentru mine… Nu cunoşteam pe nimeni… La concert a fost frumos, dar aglomeraţie mare… După încheierea evenimentului am avut ocazia să cunosc pe cineva drag, care era, ca şi mine, student… Locuiam în aceeaşi zonă, deci ne-am întors împreună spre „casele” noastre… Au fost o seară, sau mai bine zis noapte, şi un drum memorabile… Ninsese, era zăpadă, aşa că, deşi era noapte, era o noapte luminoasă, ceea ce-i sporea farmecul şi sublima frumuseţe… M-a dus pe un drum lăturalnic, retras, alcătuit pe alocuri din alei înguste ce trec prin mijlocul Naturii… Un drum de-a dreptul fermecător… Am fost din nou, pe acel drum, cu câţiva ani în urmă, dar vara, şi ziua, având ocazia să retrăiesc, cu mult amplificate, toate acele momente sublime, de magie şi mister… Momente inefabile, greu de descris în cuvinte, ce rămân veşnic în inima mea…

Pe de altă parte… tot un concert Negură Bunget a marcat şi finalul perioadei propriu-zise de studenţie, de data aceasta într-un oraş care-mi devenise foarte drag… Nu prea mai aveam tragere de inimă să particip la astfel de concerte, dar nu puteam să nu particip la un concert al uneia dintre cele mai cunoscute trupe de metal româneşti în străinătate, care de altfel avea un loc în sufletul meu! Aşa că m-am dus… şi am trăit momente memorabile alături de compatrioţi români… Acela a fost ultimul concert metal la care am plătit bilet şi la care chiar m-am dus cu tot sufletul…

Uitându-mă în urmă… am fost la ceva concerte cu Negură Bunget, mi-e greu să le ţin evidenţa, să le număr pe toate… Chiar am avut ocazia să discut cu Negru de mai multe ori şi mi-a lăsat o impresie chiar foarte bună, deci îşi găsise şi el un loc special în inima mea… Mi-a părut foarte rău să citesc o asemenea veste, cum că a plecat dintre noi, atât de tânăr chiar! Sper să fie cât mai bine în lumea de dincolo, să ajungă într-o lume mai bună decât aceasta pe care a părăsit-o! Nu de alta, dar dacii au fost şi sunt nemuritori şi se duc bucuroşi la zeul lor Gebeleizis atunci când pleacă din această lume, aşa-i? ;) Să nădăjduim că este şi va fi bine acolo unde s-a dus… Odihneşte-te în pace, Gabriel şi… la un moment dat o să ne reîntâlnim cu toţii în lumea de dincolo…

…sau, aş spune, LA MULŢI ANI tuturor daco-românilor!

Nu cred că are sens să vin acum cu informaţii „enciclopedice” despre Fata cu părul de foc. Pentru că se ocupă de acest lucru alţii, şi nu aceasta-mi este intenţia, în acest scurt articol… Am avut şi eu un şoc, ca mulţi alţii, aflând că Mădălina Manole nu mai este printre cei vii. Am crescut, într-un fel, cu unele piese de-ale ei… şi fiind mereu comparată cu ea, datorită numelui. Ca multe alte Mădăline, de altfel…

Ce să spun… e trist… şi parcă nu mi-a venit să cred… Am ascultat ore în şir câteva piese vechi de-ale ei, cele cu care am rămas, cele care îmi plăceau în copilărie… Trist. Atât pot spune.

Zeii să te aibă în pază, Mădălina (Magdalena – Anca)!

Probabil cea mai cunoscută piesă… sau, cel puţin, o piesă al cărei refren mi-a rămas mult timp în minte… este cea conţinând versurile Fată dragă, nu fi tristă… fiindcă e păcat!


(sper să fi nimerit varianta cea mai veche)

Cam din aceeaşi perioadă:

O altă piesă care a rămas imprimată în memoria multora:

Şi… o piesă pe care a încercat cineva să mi-o trimită mai devreme… tare frumoasă şi ea.

Se pare că a trecut ceva timp de când n-am mai scris pe aici… Pe 1 decembrie am fost la Chişinău, a fost nemaipomenit de frumos acolo, mai ales în partea a doua a zilei, când am dansat hora, români de pretutindeni, şi, mai ales, români de pe ambele maluri ale Prutului… Eh, între timp mi-am luat zborul spre ţările Nordice şi uite-aşa am reuşit să prind şi un concert cu o trupă pe care tare mult voiam s-o văd în toată splendoarea. Şi bineînţeles că nu am fost dezamăgită. Despre aceasta voi scrie în cele ce urmează.

Cu chiu cu vai am reuşit şi eu să-mi rezerv şi să-mi tot rezerv bilet la concertul Immortal, anunţat în data de 9 ianuarie 2010, la USF Verftet, în Bergen, astfel încât să-l şi pot ridica (rezervările sunt valabile doar câte 3 zile). Cu chiu cu vai am reuşit să găsesc locaţia, bâjbâind prin întuneric şi prin zăpadă, cu harta oraşului în buzunar şi mâinile crăpate de frig în mănuşi. Dar, totuşi, zeii au ţinut cu mine, şi am reuşit să-mi ating obiectivele.

Cu o zi înaintea concertului investigasem zona, pentru a-mi fi mai uşor să găsesc sala la momentul oportun. Şi, cu toate acestea, tot am făcut câteva ocoluri inutile în ziua cu pricina. Dar, important este că am reuşit să ajung la USF Verftet, un loc amplasat pe malul apei, sub stânci numai bune de adăpostit trolli şi de sprijinit copaci puternici.

Vedere de lângă USF Verftet

Pe bilet, precum şi pe diverse site-uri, scria ceva de ora 9:00 pm, sau ora 21:00. M-am panicat un pic când am văzut că era deja 9:05 pm şi mai aveam un pic de mers până la USF Verftet, dar m-am liniştit când m-am apropiat de locaţie şi am văzut destui metalişti pe traseu. De altfel, cineva îmi spusese că era foarte probabil ca show-ul să nu înceapă mai devreme de ora 10:00 pm.

Am fost puţin dezgustată văzând nişte metalişti care stăteau cu spatele la drum şi-şi făceau nevoile pe trotuar, înspre un gard, după cum am fost şi mai dezgustată de figurile şi gesturile unora care scuipau în stânga şi în dreapta mai ceva ca maneliştii de la noi. Frumoasă prima impresie, ce să spun! Am înconjurat şi eu clădirea, ghidându-mă după grupuleţele de metalişti, pentru a ajunge pe malul apei, unde era ditamai şirul la intrarea spre sala de concert. Ce mi-a atras atenţia aici? Din nou, indivizi care scuipau ca sălbaticii, după cum şi indivizi care trăgeau din ţigări ca disperaţii, pentru că în clădirea în care urma să intrăm fumatul era şi încă mai este interzis.

Am stat şi eu la rând, până am intrat, ascultând discuţii într-o limbă total necunoscută. La verificarea biletului am aflat că aveam voie să fac fotografii, cu cameră foto compactă şi fără să folosesc blitzul, fapt care m-a bucurat. Ajunsă înăuntru, am descoperit o sală destul de mare, dotată inclusiv cu spaţii speciale pentru persoanele aflate în scaun cu rotile. Căci erau şi persoane în scaun cu rotile, care veniseră să-i vadă pe Immortal… Foarte interesant… M-am învârtit un pic pe-acolo, pentru a descoperi şi amplasarea scenei. Scena nu era foarte mare, mi s-a părut chiar destul de mică. M-am oprit cumva în dreapta scenei, în timp ce studiam persoanele din jur şi mă gândeam cum să intru în vorbă cu cineva. Gândit şi făcut. Am intrat în vorbă cu o tipă din apropiere, care mi se părea că se uita cam ciudat la mine, şi uite-aşa, dintr-o vorbă în alta, am descoperit că proveneam din aceeaşi Moldovă despărţită în două de malurile Prutului. Nu mă aşteptam deloc ca prima persoană cu care urma să intru în vorbă să fie cunoscătoare de limba română, ba chiar mai mult, de etnie română!

Am mai schimbat câteva vorbe, în limba maternă, după care m-am deplasat chiar în faţa scenei. Aici am intrat în vorbă cu nişte copilandri din Bergen şi uite-aşa am aflat şi eu că în Norvegia există practica conform căreia minorii sunt însemnaţi pe mână cu câte un X mare, dacă merg la concerte sau în baruri, astfel încât să fie vizaţi a nu consuma alcool. Chiar am fost impresionată în mod plăcut să aud că tinerii cu pricina oricum nu prea consumau băuturi alcoolice, la 16-17 ani, nici măcar acasă. Da, aici chiar da exemple demne de urmat! Nu mai spun de faptul că vorbeau foarte fluent limba engleză, ceea ce m-a făcut să-mi revizuiesc prima impresie despre metaliştii din Bergen, şi din Norvegia, în general.

Immortal se tot lăsau aşteptaţi, astfel încât şi-au făcut apariţia abia după ora 10:30 pm. Am surprins, într-o filmare, atmosfera de început de concert. Publicul a fost absolut extaziat de apariţia lor şi, de unde eram în al treilea rând, pe centru, am migrat prin mai multe rânduri, consecutiv, fără voia mea, purtată de oscilaţia mulţimii. După un timp n-am mai rezistat înghesuielii din primele rânduri, mai ales că pe un braţ ţineam şi rucsacul şi haina, iar în cealaltă mână aveam camera foto, aşa că m-am strecurat, cu foarte mare greutate, un pic mai în spate. La un moment dat, o norvegiancă drăguţă, care stătea în faţa mea, mi s-a adresat, i-am răspuns în engleză, apoi mi-a repetat, tot în engleză, ce-mi spusese prima dată („I can’t see anything!”). Într-adevăr, era o baie de mulţime pe cinste, pentru că stăteam toţi înghesuiţi, erau şi unele persoane foarte înalte, aşa că era destul de dificil să poţi vedea tot ce se petrecea pe scenă. În orice caz, se puteau auzi şi simţi vibraţiile ce veneau din partea trupei!

La un moment dat, în dreapta mea a apărut o tipă aproape leşinată de beată, dar foarte paşnică şi calmă. Între timp, am crezut de cuviinţă că era în siguranţă să-mi scot ochelarii de la adăpost şi, cu atât mai bine, în jurul meu spaţiul devenise suficient încât să pot sta mai lejer şi să am loc şi să mă manifest. A urmat şi una dintre piesele mele preferate, Beyond the North Waves, pe care am înregistrat-o printre reprize de head-banging.

La capitolul efecte scenice, Immortal au stat chiar foarte bine: au avut pe scenă flăcări de tot soiul, care au încins la propriu atmosfera. Nu a lipsit nici torţa, deja consacrată, pentru „înteţit focul”.Ceva care m-a uimit în mod special: concertul s-a terminat brusc, când la finalul unei piese a intervenit un efect de genul unei duble explozii, după care membrii formaţiei pur şi simplu s-au retras. Publicul a început, de asemenea, să se îndrepte spre ieşire, trecând sau nu pe la garderobă. Nu a fost nici cea mai mică tentativă de bis, iar asta chiar m-a lăsat perplexă pentru câteva momente. Iar când mi-am revenit, am descoperit şi eu că exista locul numit garderobă, unde îţi puteai lăsa haina sau bagajul, după ce plăteai o taxă de 20 kr.

Un alt aspect interesant: am văzut multe persoane purtând dopuri în urechi, pentru a atenua daunele produse de numărul prea mare de decibeli. Ce idee bună, având în vedere că după un asemenea concert e imposibil să nu ai probleme cu auzul, cel puţin pentru câteva ore! Ce-i drept, am întrebat pe unul dintre copilandri de ce el nu avea aşa ceva şi mi-a răspuns: „It’s Immortal! It’s worth ear damage!” Pot spune că am fost de aceeaşi părere, mai ales pentru că nici nu am avut altă alternativă.

Ca încheiere, vă las să urmăriţi înregistrarea piesei Beyond the North Waves, cu menţiunea că a fost destul de incomod să stau cu o mână ridicată, ţinând în ea şi camera de filmat, în timp ce dădeam din pleată. Dar sper să fi meritat efortul!

Nu în ultimul rând, dedic fragmentul de mai jos tuturor prietenilor şi cunoscuţilor care şi-ar fi dorit să vadă Immortal şi nu au avut, încă, ocazia:

 

Europa, 2050

Pilula roşie către turnul de control. 2 – 10 – 6 – 9 probă de sunet. Terminat.

.

Recepţionat. Aici turnul de control. Totul e la parametri optimi. Sunteţi în poziţie favorabilă pe canalul intraspaţiotemporal. Pregătiţi-vă sa fiţi pulverizaţi. Terminat.

.

Recepţionat. Aici Pilula roşie. Suntem gata. Terminat.

.

Stimaţi invitaţi, veţi fi martorii unui eveniment epocal. Comisia europeana pentru cercetare sub conducerea Excelenţei sale George Becali vă oferă privilegiul de a fi martorii primei călătorii în timp. Însăşi Excelenţa sa binevoieşte să vă vorbească despre importanţa acestui eveniment.

– Inextricabil, transcedentalul esenţei ideatice a inexorabilului superego uman îl determină pe omul mileniului al treilea la o trangresie platoniciană spre sus, asemenea unei oi in transhumanţă. Pe baza consubstanţialităţii einsteiniene a spaţialtemporalului în raport cu lumina, eu, ca cavaler al luminii în grad de plutonier major, am reuşit să creez această maşină a timpului. Mulţumesc colaboratorilor mei întru credinţa, doctorii Bănel Nicoliţă şi Mihăiţă Neşu. Fără ei nu am fi rămas în prima ligă a cercetării. Vă mulţumesc pentru prezenţă, iar bravului echipaj ce va călători spre înainte îi urez, împreună cu doamna comisar pentru comunicare Elena Băsescu, aflată în stânga mea, “Multe succesuri”.

.

Atenţiune! Se va lansa capsula “Pilula roşie”.

Scopul misiunii: viitorul Uniunii Europene.

Timpul misiunii: anul 2050.

Locul misiunii: capitala Uniunii Europene.

.

Turnul de control către Pilula roşie. Veţi fi pulverizaţi în 5, 4, 3…

Recepţionat. Aici Pilula roşie. Pornim.

.

… 2, 1, multe succesuri primei misiuni de investigare a viitorului!

.

Pilula roşie către turnul de control. SOS SOS Probleme la bordul aparatului. Acul de la combustibilul pilulei a luat-o razna! Se pare că rezervele de caş se termină mult mai repede decât s-a prevăzut. Terminat.

.

Recepţionat. Aici turnul de control. Pe ecranele noastre totul e în regulă. Daca se termină caşul aveţi rezervele energetice de urdă. Va fi bine. Terminat.

.

Recepţionat. Aici Pilula roşie. Turbulenţe în cabină. Sticla de palincă a fost gata să se spargă. Terminat.

.

Recepţionat. Aici turnul de control. Nu vă mai plângeţi, că-l supăraţi pe nea Gigi şi vă schimbă la pauză. Aşteptăm mesajele voastre din viitor. Terminat.

.

Recepţionat. Aici Pilula roşie. Am înţeles. Terminat.

.

Pilula roşie către turnul de control. SOS! Am greşit locaţia! Ne aflăm în mijlocul deşertului. Comunicaţi-ne anul şi locul în care ne aflăm. Vedem ceva strălucitor în zare. Pornim. Terminat.

.

Recepţionat. Aici turnul de control. V-am pierdut de pe monitoare. Vă vom comunica datele când le vom obţine. Multe succesuri. Terminat.

.

Pilula roşie către turnul de control. Am ajuns într-un oraş arab. Aşteptăm coordonatele. Terminat.

.

Recepţionat. Aici turnul de control. Am aflat coordonatele temporale. Sunteţi în anul 2050, cum am plănuit. Vă vom comunica locaţia imediat. Terminat.

.

Turnul de control către Pilula roşie. Dacă nu înţelegeţi limba vorbită folosiţi convertorul lingvistic Traian Băsescu. Terminat.

.

Pilula roşie către turnul de control. Am ajuns în centrul oraşului. E o mare moschee poleită  cu aur. Seamănă foarte bine cu Bazilica San Pietro. Se pare că papa va fi copiat în viitor. Ha ha ha. Terminat.

Recepţionat. Aici turnul de control. Trebuie să fie o greşeală. Coordonatele spaţiale indică oraşul Roma. Vă aflaţi în Vatican. Terminat.

.

Recepţionat. Aici Pilula roşie. Am găsit un cerşetor cu trăsături nordice. Îi este frică să vorbească cu noi din cauza poliţiei europene, spune el. Sperăm să aflăm informaţii de la el. Terminat.

.

Pilula roşie către turnul de control. L-am convins să ne vorbească. Ne aflăm acum în EAE, Emiratele Arabe Europene. În anul 2025 a avut loc un război, Marele Jihad. Populaţia de origine arabă ajunsese mai numeroasă în Europa decât cea băştinaşă. Au pornit un război împotriva europenilor. 200 de milioane de europeni au fost măcelăriţi. Europenii nu au ripostat deoarece războiul este împotriva drepturilor omului. Cei câteva mii rămaşi în viaţă se ascund şi sunt vânaţi de poliţia europeană.

.

Recepţionat. Aici turnul de control. Imposibil! Statele Unite nu au reacţionat? Terminat.

.

Recepţionat. Aici Pilula roşie. Statele Unite nu mai există. S-au transformat în Statele Chineze ale Americii. Se pare că invazia chineză a avut loc treptat, după marea criză din  2008 – 2012. Nici ONU nu mai există, s-a transformat în OOU, Organizaţia Orientului Unit.

.

Pilula roşie către turnul de control. Vă trimitem printr-o capsulă noua hartă a Europei. Se pare că vechile state şi-au schimbat numele. Franţa este Micul Djibouti, Rusia este Micul Bahrain, Germania – Mica Turcie, Italia – Mica Albanie ş.a. Un singur stat a rămas în afara EAE – Manelaria. Se pare că preşedintele României, Marian Vanghelie, a scos demult ţara din UE şi i-a schimbat numele. E populată de fiinţe primitive care trăiesc prin copaci. Arabii vin aici doar pentru a captura femele. Terminat.

.

Pilula roşie către turnul de control.  SOS SOS SOS! Suntem înconjuraţi de oameni înarmaţi! Activăm difuzorul ambiental.

–          Câini europeni, v-am găsit!

–          Suntem neînarmaţi!

–          În genunchi!

–          Dar avem drepturi. Chiar ca prizonieri!

–          Hahahahaha… Pe ce lume trăiţi? Niciodată nu ne-aţi înţeles. Principiile voastre nu rezistă Kalaş-ului meu. Civilizaţie de rahat…

.

Turnul de control către Pilula roşie. Ne auziţi? 2 – 10 – 6 – 9. Am pierdut legătura.

.

Urmează declaraţia domnului Traian Băsescu către Europa.

– Stimaţi cetăţeni europeni Excelenţa sa George Becali mi-a relatat rezultatele unui eveniment de o însemnătate enormă – prima călătorie în timp. Viitorul Europei este unul strălucit, motiv pentru care (hăhăhă) echipajul misiunii a dorit să rămână în viitor pentru a se bucura de progresul civilizaţiei noastre (hăhăhă). Nu putem decât să sărbătorim această minunată ştire. Pentru ca sărbătoarea să fie completă, liderii comunităţilor arabe sunt invitaţii mei la o şuetă (hăhăhă) în această seară la Goldăn Blitz (hăhăhă).

.

__________

Acesta este un pamflet scris de Robert Cadar. Orice asemănare, de nume sau de fapte, cu realitatea este pur întâmplătoare.

Textul a fost publicat pe site-ul https://madalinamoewis.wordpress.com/ cu acordul autorului.