Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘Naprasnica goana’

Pentru seara trecută se anunţa în Iaşi, în Dublin Guinness Pub, începând cu orele 21:00, concert cu ShadowSong şi Bucovina. Am ajuns la locul cu pricina în jurul orelor 20:00 şi am fost impresionată de noua locaţie.

Nu mai fusesem în acest local dinainte de renovare şi schimbarea numelui. Când am văzut atât de multe mese mi-am pus întrebarea „Oare unde s-or desfăşura pletele, când va fi cazul?”, părându-mi-se că nu era loc de aşa ceva pe-acolo. Şi mai mare mi-a fost uimirea să văd barul în spatele scenei. Oricum, un punct forte este că noul local are şi toaletă pentru femei, căci în vechiul Ethos sau Sundays, dacă nu erai destul de curajoasă să mergi la toaletă la bărbaţi, trebuia să aştepţi mult şi bine la cea din holul Casei de Cultură a Studenţilor, fiind un singur WC, arătând groaznic şi cu un iz pe măsură.

Pe la orele 20:30 au început probele de sunet. Sunetul de pe scenă se auzea cu putere şi din boxe amplasate în tavan chiar în capătul sălii, spre intrare, ceea ce mi s-a părut un lucru bun. Cred că Mişu din Bucovina a testat tobele cel puţin vreo 10 minute, iar, la un moment dat, auzul clapelor lui Manu m-a făcut să cred că trebuia să înceapă concertul. Dar a mai durat ceva timp.

Pe la 21:15 au început să cânte cei din Shadowsong. Având în vedere că era primul concert în care îi vedeam, impresia a fost una mai mult decât plăcută. Şi publicul ascultător de gen a fost impresionat într-un mod plăcut. Au avut câteva probleme tehnice pe la început, căci nu se ştie cui îi tot suna telefonul mobil şi crea un efect foarte neplăcut în boxe, dar în rest s-a auzit bine, după unii a fost chiar un sunet foarte bun.

A fost o prestaţie reuşită a celor de la Shadowsong, chiar au creat ceva agitaţie în primele rânduri, iar după vreo trei sferturi de oră de cântat au înviorat şi mai mult publicul cu ultima piesă, cover după arhicunoscuta Mourning Palace de la Dimmu Borgir. Chiar am fost plăcut surprinsă de prima trupă a serii, care, după opinia unora, promite foarte mult.

A urmat o pauză de vreo 15 minute, iar pe la 22:15 au început şi Bucovina. La început am stat mai mult prin spatele sălii, unde îmi suna cel puţin ciudat. Prima mea reacţie a fost de dezamăgire, ceva nu mi-a plăcut. Am ajuns apoi şi pe lângă scenă şi am realizat că, într-adevăr, încă n-am reuşit să-mi scot din cap piesele pe care le ştiam de pe Ceasul aducerii-aminte, parcă tot nu sună bine cu clape piesele vechi, mai bine ar fi mers un fluier sau ceva asemănător, dacă tot era să fie modificate.

Bucovina au cântat şi o piesă nouă, Piatra Doamnei, dacă am reţinut bine numele, care, desigur, sună bine cu clape. La prima masă din faţa scenei era un grup foarte vesel, căci pe acolo se băuseră în mod perseverent beri la halbă de un litru, care cânta cu entuziasm Cântă cucul bată-l vina, de răsună Bucovina… Până la urmă le-a fost îndeplinită dorinţa indivizilor veseli şi a fost cântat şi cover-ul după piesa respectivă din folclor.

La un moment dat, după una din piese, băieţii şi-au luat nişte scaune, pe care s-au aşezat, urmând o remarcă, din partea lui Crivăţ, de genul Dar să ştiţi că nu urmează o piesă acustică. În mod cel puţin paradoxal, a urmat Năprasnica goană, după care s-a renunţat la scaune, din respect pentru publicul care stătea în picioare. Imediat a urmat Straşnic neamul meu, unde agitaţia din sală a fost pe măsură.

Au fost ceva probleme cu sunetul, pentru că din când în când nu se auzea vocea. Cel puţin la Luna peste vârfuri nu s-a auzit deloc vocea lui Luparu, apoi nici cea a lui Crivăţ. Aceeaşi problemă a survenit şi la alte piese.

Îndrăgiţi mult de public, Bucovina au fost chemaţi pentru câteva bis-uri, unul dintre ele fiind, desigur, tot Cântă cucu-n Bucovina, la insistenţele grupului vesel de la prima masă şi nu numai. La final, după cum promiseseră, au extras numărul unui bilet din urnă, pentru a acorda ca premiu un tricou cu trupa. Primul extras a fost numărul 187, dacă-mi amintesc bine, dar cum nu mai era în sală, a mai fost extras încă un bilet.

După un concert de peste o oră, care s-a terminat în jurul orelor 23:30, se pare că Bucovina se menţin fermi pe poziţie şi au reuşit, din nou, un concert incendiar, în care au ridicat de pe scaune tot publicul.

Incidente neplăcute nu prea ştiu să fi fost, s-a spart cel puţin un pahar, că atât am văzut eu, deşi nu cunosc circumstanţele. Locaţia a fost una bine aleasă, s-a găsit şi loc de dat din pleată, sperăm să se mai ţină concerte acolo. A urmat rockotecă, dar n-am mai stat. Unii au mai rămas, alţii au plecat în Tavernă sau la alte destinaţii.

Cronică Bucovina şi ShadowSong la Iaşi

Galerie foto Metalhead

 

Read Full Post »