1 Mai la popoarele indo-europene

Ziua de 1 Mai, denumită popular Arminden şi consacrată de biserica creştin-ortodoxă Sfântului Prooroc Ieremia, se structurează în reprezentarea sa arhaică pe un prototip universal: Pomul Vieţii. Denumirea populară de Arminden (Armindeni) este pusă de lingvişti în legătură cu vechiul slav Ieremii nidini (ziua lui Ieremia). Sărbătoarea în sine este, însă, cu mult mai veche decât denumirea dată ulterior şi se leagă de cultele vegetaţiei care se efectuau primăvara, la început de nou anotimp şi de nou an.

Voioşia cu care este sărbătorită această zi, de tineri, flăcăi şi fete, care se duc în pădure să aducă ramuri verzi de fag, stejar, plop, sau chiar un arbore cu frunze în vârf, pe care îl pun în ajunul acestei sărbători în faţa porţii, a casei, sau în mijlocul ogrăzii, exprimă până în zilele noastre (după Mircea Eliade, Copacul lui mai) ideea de regenerare a omului primăvara, printr-o participare activă a acestuia la reînvierea vegetaţiei, deci la regenerarea Cosmosului. Este vorba de aşa-numitul arbore de mai, sau may la waloni, mai la francezi, may pole la englezi, sau may stänger în Suedia. Toate aceste reprezentări vegetale, cărora li s-au adăugat apoi şi reprezentări antropomorfe, au în centrul lor ideea de pom al vieţii, simbol al regenerării, fecundităţii, rodniciei, prosperităţii.

.

1 Mai la Indo-Europeni

La romani, ne spune Vergiliu în De rerum inventoribus, era obiceiul ca la 1 Mai tinerii, de ambele sexe, să iasă voioşi în câmp şi să aducă acasă, cântând, crengi verzi de arbori: majum, quaerere şi să le pună înaintea caselor şi uşilor. Însuşi numele lunii Mai vine de la zâna Maia Maius, reprezentare a puterii învietoare şi însufleţitoare a naturii, împreunată cu focul Soarelui, pentru a produce floarea şi fructul verii. Maia se identifică cu Bona Dea, amândouă identificându-se cu Fauna sau Fatua, nimfă sau zână a pădurii, cunoscătoare de farmece, leacuri şi învăţături ascunse.

La greci, lui Aphroditos din Cipru i se aducea ca ofrandă, primăvara, o eiresione, un fel de arminden din crengi de laur, sau de măslin, de care se atârnau simboluri ale fecundităţii: turte, smochine, şipuri cu vin, ulei, miere. Ideea de regenerare o includea şi pe cea a fecundităţii. În Lesbos, în ajun de 1 mai, fetele merg cântând şi culeg flori roşii din câmp, din care fac cununi împletite cu spice şi crenguţe verzi, pe care le atârnă noaptea la ferestre şi la uşi. Femeile se tăvălesc în ţarinile semănate cu orz pentru a fi prolifice şi ferite de duhuri rele.

În multe ţări din Europa, de la Scoţia şi Suedia până în Pirinei şi la slavi, precum şi în Orient, a fost atestată datina pomului de mai. În Anglia, grupuri de fetiţe colindă în ziua de 1 mai cu coroane de ramuri şi flori, din casă în casă, cerând daruri pentru că au adus primăvara. Tot aici colindă ceata de cocoşi, tineri în frunte cu Jack in the Green, un coşar gătit cu frunze şi iederă. El dansează în fruntea cetei, după care strânge daruri şi bani de la oameni. Darurile au un caracter tradiţional: ouă, fructe uscate, anumite prăjituri rituale. Celor ce nu dau daruri li se doreşte, în versuri satirice, să nu aibă recoltă bună, să nu le rodească livada, să nu le înflorească via. Este un exemplu de ceea ce Petru Caraman a numit „descolindat” (sau „des-urare”). Ceata trebuie răsplătită de întreaga comunitate pentru că a adus primăvara în sat şi stimulează revenirea vegetaţiei prin cântece, jocuri, bătăi şi întreceri rituale.

În Rusia este aşa-numitul Gheorghe verde, tânărul îmbrăcat în frunze, care va fi aruncat în apă, după cântecele şi dansurile rituale. Chiar dacă obiceiul e transferat, în acest caz, spre Sfântul Gheorghe (Sângiorz), el are legătură cu Armindenul, sărbătoare a reînvierii vegetaţiei.

În Bulgaria, fiecare casă se împodobeşte de Arminden cu crengi de păr. La popoarele sud-slave, băieţii aduc de 1 mai ramuri de tei cu care îşi împodobesc casele şi pe care le pun şi la ferestrele iubitelor lor. Obiceiul de a pune arminden la case există în toată Italia, iar mai demult era şi în Spania.

În Franţa, în Haute-Vosges, se pun de Arminden înaintea porţii sau sub fereastră, de către fete, una sau două ramuri de prun, care se numesc mai şi sunt împodobite şi cu panglici de diferite culori. În unele locuri în care se aduce stâlpul de mai, se arde arborele rămas de anul trecut, ceea ce reprezintă un rit de regenerare a vegetaţiei şi de reînnoire a anului. Cenuşa rezultată se împrăştie pe câmpuri pentru a stimula rodnicia recoltelor, pentru că este încărcată cu proprietăţi magice.

Un alt element al structurii mitice arhetipale în această sărbătoare de mai este obiceiul atestat în Franţa, Anglia, Boemia de a alege un rege de mai şi o regină a maiului, întruchipând perechea primordială şi reprezentând mitic repetarea hierogamiei cosmice între cer şi pământ. Perechile acestea se găsesc în fruntea procesiunilor care poartă stâlpul maiului. Din acelaşi scenariu mitic fac parte şi fugărirea, prinderea şi uciderea regelui maiului, la sfârşitul carnavalului.

În Austria se ardea o efigie a morţii şi se dădeau lupte între cei de faţă, stimulând izgonirea iernii (a morţii) şi victoria verii (a vieţii).

În Suedia, la ziua maiului avea loc o luptă între cele două cete de călăreţi, unii îmbrăcaţi în blănuri, reprezentând iarna, alţii împodobiţi cu ramuri verzi, reprezentând vara. Prototipul mitic, spune Mircea Eliade, este lupta dintre Tiamat şi Marduk, care se comemora ritual la începutul fiecărui an. Lupta e un ritual de stimulare a forţelor genetice şi a vieţii vegetative.

.

1 Mai pe teritoriul vechii Dacii

Pe teritoriul actualei Românii, precum şi în zonele învecinate, ziua de Arminden este dedicată Zeului Vegetaţiei, protector al vitelor, cailor, holdelor semănate, viilor şi livezilor. Se sărbătoreşte la 1 mai în Transilvania, Banat, Bucovina şi Moldova, la 23 aprilie (Sângiorz) în Muntenia şi Oltenia. În Ţara Lăpuşului este celebrat la Rusalii.

Obiceiurile specifice acestei zile sunt: împodobirea cu ramuri verzi, substitut al Zeului vegetaţiei, a stâlpilor porţilor şi caselor, a intrărilor în adăposturile vitelor, pentru protecţia oamenilor şi animalelor; împlântarea în curţile oamenilor, în mijlocul caselor, la stânele oilor, în ţarină, a unei prăjini înalte cu ramuri verzi în vârf sau chiar a unui arbore întreg, curăţat până spre vârf de crengi şi împodobit cu cununi de flori şi spice de grâu; organizarea petrecerilor câmpeneşti; rostogolirea prin iarbă, spălarea pe mâni şi pe faţă cu rouă căzută în noaptea de Armindeni; strigarea pe nume a strigoilor pentru a-i împiedica să fure mana vitelor cu lapte şi a holdelor semănate; purtarea pelinului la pălărie, în sân, în buzunare, împodobirea ferestrelor şi icoanelor cu ramuri sau frunze de pelin; semănarea primelor cuiburi de fasole şi castraveţi.

În Moldova se organizează petreceri câmpeneşti, unde se mănâncă miel fript şi se bea vin roşu, amestecat cu pelin, pentru schimbarea sângelui şi apărarea oamenilor şi vitelor de boli, în special de ciumă:

Frunză verde de pelin,

Iată-ne la Armindeni,

Beau mesenii şi mănâncă,

Şi de ciumă nu li-e frică!

Local, Armindenul se considera început de vară şi limita calendaristică până când se mai putea semăna porumbul. Obiceiul prinderii ramurii verzi sau împlântării Pomului de Mai a fost amalgamat cu „legenda” iudeo-creştină conform căreia, după ce Irod ar fi tăiat o zi întreagă capetele copiilor, mergând din casă în casă, în speranţa că unul dintre ei ar putea fi Iisus/Isus, ar fi pus seara, ca semn, o ramură verde la locuinţa unde ar fi ajuns şi de unde ar fi urmat să înceapă a doua zi măcelul. Pentru a-l înşela pe Irod şi a-l salva pe Iisus/Isus, oamenii ar fi pus în timpul nopţii ramuri verzi la toate casele. Este evident faptul că aşa-zisa „tradiţie” s-a suprapus peste sărbătoarea precreştină, autentică, larg răspândită la toate popoarele indo-europene, încercând să-i înlocuiască sensurile originare.

Tot în ziua de Armindeni are loc Băutul Mărţişorului, petrecere câmpenească ocazionată de scoaterea mărţişorului agăţat la piept sau legat la mână în ziua Dochiei (1 martie). La ospăţ, desfăşurat la pădure, la vii sau livezi şi la care participă rude şi prieteni, tineri şi bătrâni, se mănâncă miel fript şi se bea vin cu pelin pentru înnoirea sângelui şi sănătatea oamenilor (Bacău, Neamţ).

Tot acum se sărbătoreşte Ziua Pelinului, dedicată pelinului, plantă folosită frecvent în medicina şi farmacopeea populară. De ziua lui, pelinul se poartă la pălărie, în sân şi în buzunare, împodobeşte ferestrele şi icoanele, se pune în aşternutul patului, între case şi pe podeaua caselor. Oamenii credeau că îşi înnoiesc sângele şi că vor fi sănătoşi de-a lungul anului dacă în această zi vor bea vin amestecat cu pelin şi dacă mestecă în dinţi frunze de pelin. Pelinul recoltat în ziua de 1 mai este tămăduitor de boli şi se păstrează ca plantă de leac de-a lungul întregului an.

Pelinul este o plantă apotropaică (Artemisia absinthium L.) din familia Compositae, utilizată pentru tămăduirea suferinţelor (malaria, durerile de stomac, umflăturile, bolile de ochi), pentru vopsitul lânii şi pentru obţinerea săpunului, pentru alungarea Ielelor (şi a relelor aduse de acestea: luatul din Iele, luatul din Rusalii) şi a altor spirite considerate malefice. Pentru protecţie magică împotriva Ielelor, Căluşarii leagă şi astăzi tulpini de pelin în vârful steagului, iar în anumite momente ale jocului mestecă între dinţi frunze de pelin.

Ca plantă de leac, Pelinul era recoltat de descântătoare, în funcţie de boala vindecată şi în anumite momente ale zilei, precum şi la anumite sărbători calendaristice (Măcinici, Armindeni, Strodu Rusaliilor, Rusalii, Marina), după un ritual consacrat, adesea dezbrăcându-se şi despletindu-se. Uneori, descântătoarea era însoţită de o altă femeie care interpreta rolul pelinului personificat:

- Bună seara, Pelin mare,

Domn mare!

- Mulţumim dumitale,

Şezi!

- N-am venit să şez

Şi-am venit să scot

Patruzeci şi patru de draci ai tăi…

Mătura de pelin se folosea în practicile magice, de întors a persoanei plecată de acasă şi de scos şi alungat boala din corpul omului, ca în descântecul:

Ieşi spurc spurcat.

De la Gheorghe

De unde te-ai aninat,

Că eu, descântătoarea,

Cu vin şi cu rachiu te-am îmbătat,

Cu mătura te-am măturat,

Cu mătura de pelin negru,

Şi-n gunoi te-am aruncat…

Pomul De Mai, sinonim cu Arminden, este substitut fitomorf al divinităţii vegetale, sub formă de prăjină înaltă cu ramuri verzi în vârf sau de arbore tăiat din pădure, cu crengile curăţate până spre vârf, împodobit (sau nu) cu cununi din flori şi spice de grâu. El este împlântat în faţa casei, în centrul satului, în ţarină, la stâna satului, între hotare, în ajunul, noaptea sau dimineaţa zilei de Arminden (1 mai), de Sângiorz (23 aprilie) sau de Rusalii.

Pomul de Mai putea fi, în raport cu specificul fitogeografic al zonei etnografice, din diferite esenţe de lemn: brad, fag, stejar, frasin, salcâm etc., considerate sacre. În zonele extracarpatice, Pomul de Mai sau Armindenul este o simplă ramură verde neîmpodobită, prinsă în stâlpul porţii sau al prispei, la intrările în adăposturile de vite şi în alte anexe ale gospodăriei, de unul din membrii familiei sau de feciori, la casele fetelor îndrăgite.

Pomul de Mai este doborât, de obicei, după recoltatul grâului, când se încinge cuptorul, cu ramurile lui, în care se coace prima pâine din noua recoltă. Pâinea mâncată sacramental este considerată aducătoare de belşug, noroc şi sănătate. Local, din acest pom se confecţionează Steagul de nuntă şi ruda (prăjina din lemn), instalată deasupra patului nupţial şi pe care se sprijină zestrea. Alteori, este lăsat să vegheze casa, stâna, satul, hotarul şi holdele, apărându-le de forţele malefice, până cade singur sau este înlocuit, după un an de zile, cu altul nou.

Cultul arborelui şi manifestarea lui în special la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai, sub forma Ramurii Verzi, numită Armindeni, Maial, Steag, Sânjor, Prepeleac, Lemn, Stâlpar, Pom de Mai, a fost atestată în toate zonele locuite de daco-români.

Sângiorzul sau Armindenul este o sărbătoare de primăvară dedicată atât activităţilor pastorale şi agrare, cât şi sănătăţii şi veseliei oamenilor. Pe de altă parte, luna Mai a fost considerată mult timp ca fiind prima lună a verii, iar sărbătoarea din 1 Mai, aflată sub semnul Arborelui Vieţii şi a Soarelui, este una a bucuriei pe care o aduce cu sine explozia de vegetaţie şi viaţă din natură.

.

Bibliografia doar la cerere.