[“Naţionaliştii” de carton ai României bat permanent apa-n piuă ridicând în slăvi “frăţia româno-sârbă”! Lacrimi de crocodil s-au vărsat, cisterne întregi, atunci când kosovarii şi-au proclamat, întemeiat, independenţa, ieşind de sub cizma opresorilor sârbi. Despre românii din Valea Timocului nu suflă nimeni nici o vorbă… Deşi aceşti fraţi ai noştri de sânge sunt, în continuare, deposedaţi de cele mai elementare drepturi, fiind supuşi represiunilor de tot felul precum şi unui proces intensiv de dez-naţionalizare.
De aceea am decis să publicăm acest articol, scris chiar de un Român timocean, articol care ar trebui să îi facă pe pupincuriştii sârbilor să se ascundă de ruşine!]
TIMOCUL E ROMÂNIA!
Până când să mai îndurăm, noi, românii timoceni?
Libertatea trebuie să ne călăuzească spre victorie! Iar Victoria constă în cucerirea independenţei!
Am suferit sub turci, acum suferim sub sârbi, dar gata! Ajunge! E timpul să luăm atitudine şi să ne ridicăm împotriva duşmanului nostru, al neamului geto-dac (românesc).
Toate minorităţile din Serbia ne susţin şi ne vor susţine în continuare, indiferent de modul de acţiune pe care îl vom adopta!
Croaţii, Albanezii, Bulgarii, Slovacii, Ungurii şi Bosniecii ne susţin şi ne vor ajuta să fim liberi.
Timocul este pământ geto-dac, adică românesc, a făcut parte din regatul tracic al lui Burebista, devenind apoi provincie romană (Dacia Ripensis), populaţia Timocului şi Moravei fiind tracică, adică românească.
A urmat perioada bizantină. Invazia slavă din sec. VI-VII nu a lăsat urme semnificative în această zonă.
Acest fapt ar putea fi cauza menţinerii unei populaţii româneşti până în ziua de azi.
A urmat apoi perioada sub imperiul vlaho-bulgar al Asanestilor (Dinastia Asan).
Principele sârb Stefan Uroš IV. Dušan (1331 – 1355) reuşeşte să aducă sub stăpânirea Serbiei pentru scurt timp regiunea dintre râul Morava şi masivul muntos Homolije.
Către sfârşitul secolului XIV, regiunea intră complet sub stăpânirea Imperiului Otoman. Stăpânirea otomană este întreruptă doar de o scurtă perioadă habsburgică (1718-1739).
Până în 1817, anul reînfiinţării statului sârbesc, românii timoceni trăiau într-o unitate administrativă comună care se numea „Provincia Morava – Lom“ şi care era situată pe o mare parte a teritoriului vechii provincii Moesia Superior şi pe teritoriul Daciei Aureliene.
În perioada ocupaţiei turceşti, această zonă a format “Paşalâcul de Vidin”, cu centrul administrativ la Vidin.
Unii istorici sârbi şi bulgari spun că, în antichitate, în Peninsula Balcanică trăiau trei mari popoare: celţii, traco-dacii şi ilirii. Celţii din Balcani au dispărut fără urmaşi, din iliri au apărut albanezii, din triburile tracice ale geţilor şi dacilor au apărut românii şi timocenii, din ceilalţi traci sudici şi macedoneni au apărut aromânii (vlahi), fraţii românilor de pretutindeni.
Alţi istorici precizează că Serbia a apărut abia în perioada 1718-1739, ca o creaţie a politicii austriece care căuta să facă un pas în Peninsula Balcanică.
Serbia nu avea autonomie naţională sau locală. La sud, Serbia se întindea până în apropierea Paşalâcului de la Belgrad, care era sub stăpânire otomană. În timpul primei răscoale sârbeşti împotriva turcilor (1804-1806) eroul Caragheorghe, pentru a putea face legătura cu trupele ruseşti din zona Vidinului, a cerut să se răscoale şi populaţia din judeţele timocene, care aparţineau Paşei de la Vidin. Cu anumite ocazii, românii s-au aliat cu sârbii, însă nu au avut multe de câştigat din acest tip de politică.
Cu alte ocazii s-au împotrivit unor răscoale, cum a fost cea condusă de haiducul Veljko Petrovic. Caragheorghe împreună cu o armată de 3.000 de oameni a desfiinţat satele “neascultătoare” locuite de români, cerând încă din anul 1809 ca graniţa răsăriteană a viitoarei Serbii să fie râul Timoc. La Pacea de la Bucureşti din mai 1812, sultanul turc a refuzat să cedeze judeţele Timocul Negru şi Craina. Astfel, până în 1833, graniţa răsăriteană a Serbiei era masivul muntos Omolie (Homolije), neexistând astfel vecinătate cu Ţara Românească.
Milos Obrenovici, un erou naţional sârb, reia mişcarea de eliberare a poporului său şi obţine în aprilie 1815 autonomia Serbiei, în limitele Paşalâcului de Belgrad, reuşind anexarea zonei locuite de românii apuseni dintre Morava de Est şi Timoc, însă nu a cucerit Timocul şi Craina.
La Pacea de la Adrianopole din 1829 şi prin Hatiseriful de la 1830, Milos Obrenovici solicită anexarea judeţelor majoritar româneşti, Timoc şi Craina. Printr-o intervenţie militară trei ani mai târziu, acestea sunt ocupate, iar graniţa cu Bulgaria este stabilită pe râul Timoc. În acest mod, se realizează pentru prima dată o segregaţie între românii din Timocul sârbesc şi cei din Timocul bulgar. De asemenea, pentru prima dată în istoria sa, Serbia reuşeşte să se învecineze cu Ţara Românească.
Obrenovici iniţiază un program agresiv de asimilare forţată a românilor din Timoc. Educatorii români sunt înlocuiţi de sârbi, care nu vorbeau româna. Preoţii români sunt alungaţi în România, fiind înlocuiţi de preoţi slavi, iar serviciul religios a început să fie oferit în limba slavonă. Procesul de asimilare forţată a românilor din Timoc a durat zeci de ani şi a crescut în intensitate şi complexitate.
Ultima expansiune teritorială a Serbiei în spaţiul timocean are loc în 1919, când în urma tratatului de la Neuilly sur Seine sunt anexate Bulgariei mai multe teritorii, printre care şi o mică regiune situată între râul Timoc şi Munţii Balcani, pe care bulgarii o denumeau Timoshko şi care era alcătuită din 8 localităţi (dintre care 7 erau curat româneşti şi una bulgărească). Această regiune revine pentru o scurtă perioadă în componenţa Bulgariei între 1941 şi 1947.
La recensământul bulgăresc din 1924 au fost număraţi 42.184 români în regiunea Vidin.
Comunităţile române din Serbia au continuat să tipărească însă ziarul Vorba Noastră, la Zaiecar (dar acesta a fost interzis începând cu anul 1948, la fel ca ziarul bilingv Bilten din Pojarevat).
Majoritatea populaţiei din Timoc, locuind la sate, avea ca ocupaţie principală în trecut creşterea animalelor, negoţul cu lemne, vânătoarea şi extragerea cărbunelui. După cel de-al doilea război mondial, această zonă trece printr-un proces de industrializare rapidă. Au fost create mine de cupru şi aur, iar cea mai mare parte a populaţiei, neavând studii, a fost angajată ca personal necalificat. Personalul calificat era adus din marile oraşe, fiindu-i oferit locuinţe şi diverse beneficii. Industrializarea rapidă a zonei a ridicat nivelul de trai, iar muncitorii au început să-şi construiască locuinţe şi să investească în agricultură (achiziţionând utilaje) pentru a-şi spori producţia.
În Timocul sârbesc numărul neoficial dar real al românilor este mai mare de 400.000!
Sârbii spun că în Timoc sunt doar 42.075 de vlahi (români) adică 5.9%.
În timp ce în Vojvodina românii sunt recunoscuţi sub numele de români şi au drepturi egale cu toate minorităţile, inclusiv limba oficială şi studii în limba română, în Timoc ei nu au aceste drepturi, fiind recunoscuţi doar sub numele de vlahi, un vechi termen folosit pentru a numi populaţia tracică din nordul peninsulei Balcani.
Ţara Românească în Evul Mediu a fost numită Valahia, un stat independent în Tesalia (nordul Greciei) în secolele XII şi XIII.
TIMOC E ROMÂNIA / TIMOK JE RUMUNIJA!
LIBERTATE PENTRU ROMÂNII DIN TIMOK!
INDEPENDENŢĂ PENTRU VOJVODINA!
SRBE NA VRBE!
Acest articol a fost publicat şi pe Thracia şi pe blogul White Revolution.
Respect pentru romanii din timoc care desi supusi unei politici agresive de asimilare de 170 de ani de catre serbia si bulgaria au rezistat si si-au pastrat limba si traditiile.Ei sint compatriotii nostrii si fac parte din natiunea romana iar statul roman ar trebui sa-i revendice cel putin din punct de vedere cultural.
Fratilor urmasi ai vechilor traci , numiti in fel si chip de cei ce au venit pe paminturile stramosilor nostri vrind a ne risipi si pierde neamul, sa nu uitam : STRAMOSII NOSTRI ,NOI SUNTEM CEI DE MAI INAINTE! Multumesc BUNULUI DUMNEZEU ca spiritul neamului este inca viu !!! Viu sa ramina in veci ! AMIN !
AJUNGE CU VORBELE! TREBUIE AJUTATI LA MODUL CONCRET!
Ceea ce se intampla este absolut oribil, din punct de vedere a Romanilor Timoceni!!
Daca nu se va face nimica, saracii de timoceni vor trai foarte rau. Granitele Romaniei sunt si au fost mereu foarte bine delimitate. Romanii Timoceni se simt in nesiguranta, de cand cu toate razboaiele de independenta ale tarilor Serbiei, soldati umbla pe strazi, inarmati pana-n dinti. Trebuie facut ceva. Romanii din Romania NU is bine informati, nu Romanii timoceni! Este vina Romaniei, nu a Romanilor din Timoc.
Trebuie sa fie facut ceva, dar cum?? Romania are putere foarte mare asupra Serbiei, stim bine ca din Balcani, Romania, care este prietena buna cu Grecia, are a doua putere de influenta din regiune(devansand Grecia, care este pe primul loc. Acuma, la data pe care am postat commentul, Grecia era in greva. Deci suntem pe locul INTAI. Ar trebui sa facem ceva… si REPEDE!
PEACE
nu Grecia e pe primul loc,,ci Romania (de peste 120 de ani suntem cea mai mare putere balcanica).Cat despre romanii din Serbia Respect!Dar ajutarea acestora nu ar trebui facuta stricand relatiile Romaniei cu Serbia( cel mai mare aliat al Romaniei). Romanii din serbia ar trebui ajutati sa vina in Romania.Ca si daca si-ar proclama autonomia sau independenta tot n-ar fi mai bine pt ei.Statul Roman ar face bine sa-i ajute sa vina in Romania si sa colonizeze harghita si covasna.S-ar impusca trei iepuri dintr-o lovitura:scade numarul maghiarilor din Romania(procentual);creste numarul romanilor;si nu afectam relatiile Romaniei cu Serbia
Iar ei sarbii ar putea sa umple golul cu diaspora sarba care e foarte numeroasa
Ca idee singurul caruia i-a pasat de romanii timoceni a fost Ion Antonescu care in timpul ocupatiei germane din nordul Serbiei acesta a venit(personal in serbia) si i-a salvat pe toti cetatenii sarbi care stiau sa zica cum ii cheama in limba romana,fie ca erau romanii fie ca erau sarbi.Foarte multi sarbi si romani au scapat de represiunile germane datorita interventiei lui Antonescu.