Am văzut şi Korpiklaani, pe malul lacului Ciric, în dimineaţa zilei de 25 mai (cu noaptea-n cap, mai bine zis). Prestaţia a făcut parte, în mod oficial, din festivalul Rock’n'Iaşi open air, ediţia a doua şi, din fericire, am avut parte de spectaculoasa ploaie cu gheaţă abia în a doua zi. Mă întreb, ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi căzut grindina în prima zi? Mare noroc că am apucat să văd Korpiklaani.
Păcat că a doua zi n-am mai văzut Negură Bunget, Bucium, Ashaena şi ar mai fi fost câteva nume. Fiindcă a scris şi Camil despre asta, nu voi insista prea mult pe unele aspecte. Bucovina cu clape nici pe mine nu m-a impresionat în mod special, mare păcat de Năpraznica goană, că era una din cele mai tari piese, iar cu clape sună cu totul altfel. Schimbarea a fost binevenită pentru cei care au văzut pentru prima dată Bucovina cu această ocazie, însă nu chiar şi pentru ceilalţi, eu de exemplu am rămas cu un gust amar. Asta e.
Korpiklaani au cântat mai degrabă dimineaţa devreme, cu noaptea-n cap, după cum am spus mai sus, dar show-ul a fost unul pe cinste. Chiar au meritat numai ei banii, Soarele de duminică a răsărit pe cântecele lor. Am stat chiar prin faţă, am băut berea de dimineaţă acompaniată, printre altele, şi de piesa Bier Bier, m-am plimbat de-a lungul scenei cu camera în mână, n-a mai contat oboseala acumulată pe parcursul zilei. Am şi înregistrat câte ceva şi, chiar dacă sunetul se aude cam prost, vă invit să vizionaţi un fragment dintr-o piesă:
După ce s-a terminat Korpiklaani, Minel ne-a invitat, nu se ştie dacă în glumă sau în serios, la scena B, pentru trupele de Death Metal, cert e că la scena B nu a mai cântat nimeni (era deja lumină). Cei mai mulţi s-au dus la corturi să doarmă, alţii s-au mai plimbat prin zonă, au băut o cafea sau au plecat spre casele sau gazdele lor. Eu am făcut pace la o palincă cu un anume Vuiet, după cum îmi promisese, m-am mai plimbat pe la corturi, după care am ajuns pe malul celălalt de lac cu nişte amici să bem cafeaua de dimineaţă. Desigur, după cafeaua cu pricina am dormit mai bine.
Când m-am trezit pe la vreo 11 cei mai mulţi plecau acasă, sau erau deja plecaţi, pesemne că au intuit ceva. Am plecat şi eu prin oraş, iar la întoarcere – era undeva în jurul orei 16 – am văzut fulgere şi nori întunecaţi. Până să ajungem în tabără a început o ploaie torenţială şi, aşa cum mi s-a părut firesc, m-am adăpostit pe unde am putut. Alţii au fost mai temerari şi, încercând să ajungă la cort, au făcut baie la propriu. Între timp unii încercau să cânte, sau să repete, nu mi-am dat seama exact, pe scena B. După câteva rafale de ziceai că le toarnă cu găleata, alături de nişte valuri cam prea mari, a început să cadă şi grindina. Nimic mai spectaculos! Pe unii i-a prins la mese toată distracţia, acum stăteau laolaltă, dar degeaba, tot au fost udaţi până la piele.
După ce s-a mai potolit furtuna şi doar ploua lejer, am văzut un individ care îşi încerca motorul, cu rezultate nu tocmai îmbucurătoare. Am ieşit şi eu de la adăpost şi m-am dus să văd pe unde erau amicii mei. Erau uzi leoarcă (eu am fost mai inspirată, aveam haină de ploaie), iar cortul era şi el trântit pe undeva, arăta ca scos din ciorbă. Cât stăteam de vorbă şi priveam din când în când uluiţi la copacii rupţi, am văzut un ins care căra spre scena A câteva baxuri de băutură, apoi i-am auzit pe doi care erau în trecere şi discutau despre cum a intrat apa în cabluri. Peste vreun sfert de oră am văzut acelaşi ins întorcându-se de la scena A cu aceleaşi baxuri de băutură. Nu peste mult timp am aflat că nu se mai ţine nici un concert. Pentru câteva momente nu ne-a venit la nici unul să credem, dar până la urmă am plecat toţi pe unde am apucat, unii spre gară, alţii spre casele lor. Cel mai palpitant a fost pentru cei care nu mai aveau tren decât la 5 dimineaţa şi au fost nevoiţi să piardă o noapte aiurea în gara Iaşi Nord, un loc magnific de altfel.
Ce să spun, mi-a plăcut Korpiklaani şi toată experienţa per total, oricum îmi doream de mult să văd o ploaie cu gheaţă undeva mai prin natură, acum n-am ratat ocazia. Sper totuşi să am altă dată, cât mai curând, prilejul să-i văd pe Bucium, pe care n-am apucat să-i văd încă. În rest, nu e nevoie să mai comentez organizarea.
