2 milenii de străduinţă inutilă

Zadarnic s-a străduit biserica timp de aproape 2 milenii să stârpească aşa-zisul păgânism, căci calendarul popular, şi nu cel religios sau civil, este viabil până în zilele noastre.

Iată ce se spune în Synopsis-ul din 1751 al mitropolitului Iacob al Moldovei: “Aşijderea dăm învăţătură tuturor credincioşilor ca să se ferească de toate lucrurile ceale păgîneşti, cum făcea elinii ceia ce să închina idolilor, jocurile pre la sărbători, danţurile pre la uliţe afară, din vremea nunţii, călucenii, creaderea glasului păsărilor precum iaste coţofana, corbul şi altor păsări, sămnele trupului şi carii zic că ceale ce sînt lor scrise, acelea vor să paţă. Şi ceia ce aprind bîlii sau boz în joia cea mare la mormînturi, sau pe dinaintea casii lor, sau bărbaţi cari se îmbracă în haine femeieşti le poruncim părinteşte să se părăsească de lucruri nebuneşti ca acestea iară de nu, vor cădea supt afurisenie, după canonul 66 al sfinţilor părinţi, că acestea sînt lucruri diavoleşti”.

Da, uneltirile diavolului… Diavolul a fost foarte inventiv, se pare, având în vedere aceste tradiţii străvechi, din vremuri imemoriale, caz în care ar merita oricum mai mult respect decât aceşti clerici care încearcă orice pentru înlăturarea tradiţiilor şi alterarea spiritului neamului. Nu merită nici un respect aceştia care vor să ne îndepărteze de strămoşii noştri, aceşti viermi care de 2 milenii încoace s-au străduit să ne secătuiască de vlaga strămoşească a spiritului şi să ne înlocuiască vechile obiceiuri cu minciuni sfruntate.

Am mai spus-o şi cu alte ocazii, o spun şi acum, practicile populare întâlnite în ziua de azi pe tot teritoriul ţării noastre sunt la origine păgâne. Sunt în mare parte păgâne, au suferit însă o influenţă a cultului iudeo-creştin care s-a impus cu brutalitate, iar rezultatul este un sincretism între cele două culte.

Sensul adevărat al cuvântului mit nu este cel de poveste, ci de adevăr prim, adevărul divin sau uman, care constituie matricea culturală a neamului şi care oferă mereu un mod de a regândi lumea, de a retrăi spiritual existenţa umană. După cum consideră Mircea Eliade, sensul adevărat al cuvântului mit este mai degrabă cel de tradiţie. A cunoaşte miturile înseamnă a afla originea lucrurilor. Miturile precreştine sunt cele pe care trebuie să le cunoaştem în primul rând, căci doar ele reflectă spiritul nealterat al neamului nostru.

Lucian Blaga şi Mircea Eliade considerau că originalitatea unui popor, în cazul în care o colectivitate etnică preia şi asimilează un motiv mitic extern, se manifestă în adoptare prin adaptare. La fel s-a întâmplat şi la noi cu acest cult iudeo-creştin.

O mare parte dintre zei, eroi divini, eroi semidivini, eroi civilizatori şi strămoşi ai neamului au devenit sfinţi veneraţi cu acelaşi respect ca şi mai înainte. Mircea Eliade vorbeşte de un sincretism păgâno-creştin foarte complex sau despre un creştinism cosmic. Lucia Berdan şi alţi etnologi consideră că motivele biblice şi creştine s-au suprapus pe vechile arhetipuri mitice (implicit păgâne), perpetuându-le ca arhetipuri culturale, despre acestea din urmă considerându-se că iau, de fiecare dată, sensul şi înţelesul pe care epoca în care funcţionează le pretinde.

Iată de exemplu, această reprezentare mitică din imaginea alăturată. Ce credeţi că simbolizează? Iisus Hrisos răstignit? Nici pe departe. Provine din Botiza, Maramureş şi ghici ce înseamnă? Arborele vieţii şi simbolul pre-creştin al soarelui.

Informaţii interesante puteţi găsi, spre exemplu, în lucrarea Totemism românesc, întocmită de Lucia Berdan.